Cum m-am pregatit eu pentru primul interviu? Dar pentru al doilea?

Primul interviu e intotdeauna un eveniment important in viata fiecaruia dintre noi si care de cele mai multe ori ne sperie sau si mai rau, ne streseaza de-a dreptul. Pana in prezent nu am participat la foarte multe interviuri dar m-am hotarat sa povestesc putin din experienta mea celor care se pregatesc pentru primul lor interviu si au, asa cum am avut si eu, o multime de intrebari de genul: Oare cum o sa fie?, Oare o sa ma descurc?, Si daca imi pun o intrebare la care nu stiu sa raspund?, Si daca imi pun o intrebare incuietoare? ...

Ajunsesem in anul 2 de facultate si nu aveam nici o intentie inca sa ma angajez. Cu toate acestea auzeam colegii in jurul meu vorbind tot mai des despre interviuri ba chiar povestindu-mi din experientele lor si incepusem sa ma intreb daca as face fata unei astfel de situatii si cat de bine m-as descurca. Simteam nevoia sa trec printr-o astfel de experienta pentru a-mi masura puterile si a-mi dovedi mie insami ca as face fata.

Intamplator, cam in aceeasi perioada, o companie destul de importanta a tinut in facultate o prezentare despre un program dedicat studentilor care presupunea in prealabil un proces de selectie. M-am decis sa ma inscriu...zis si facut. Etapele erau cele clasice: depunere CV, testare a cunostintelor si in final INTERVIU.

Mi-am trimis CV-ul si apoi am asteptat. Peste ceva timp am fost chemata la test si apoi am asteptat din nou. Dupa inca o perioada m-a sunat doamna de la resurse umane sa stabilim un interviu! Obtinusem ce vroiam si totusi aveam o multime de emotii cand am inchis telefonul. Era stabilit..interviul era luni la ora 15. Aveam un week-end la dispozitie sa ma pregatesc. Dar ce puteam sa fac? Sa ma apuc sa invat? Ce sa invat? Ce puteau sa ma intrebe? M-am hotarat sa ma duc cu ceea ce stiam, rezervandu-mi totusi o ora sa caut cateva informatii pe net despre compania respectiva si sa ma gandesc la cateva posibile intrebari pe care as dori sa le pun despre programul respectiv. A fost ceva insa ce cred ca m-a ajutat mult in acest prim interviu, si anume faptul ca am plecat de acasa cu ideea ca eu, chiar daca primesc acest job, il voi refuza pentru ca el reprezinta pentru mine un test, pe care m-am hotarat sa mi-l dau mie, pentru a vedea daca il pic sau nu. Asta m-a ajutat sa fiu un pic mai degajata, dar asta nu inseamna ca nu am avut emotii, am avut destule!

Interviul a fost cu 2 persoane, doamna de la HR si un tip de la IT. M-au invitat intr-o sala de conferinte unde eram doar noi trei in jurul unei mese. Tipul statea in fata mea, dincolo de masa, iar tipa in stanga, de aceeasi parte a mesei cu mine. Era destul de greu sa ma uit la amandoi deodata cand vorbeam, asa ca am incercat sa intorc capul cand la unul cand la altul pentru a nu exclude pe nimeni din conversatie. M-au intrebat la inceput ce doresc sa beau: apa, cafea, ceai. Am refuzat fiind prea stresata sa mai cer ceva dar nu a fost bine...ar fi trebuit sa cer un pahar cu apa. Asta ar fi dovedit ca am mai multa incredere in mine si ca inteleg ca sunt acolo pentru o discutie care este in interesul ambelor parti, si in consecinta pot sa ma simt destul de relaxata sa beau din cand in cand cate o gura de apa in timp ce “negociem ” aceasta “afacere”. Data viitoare o sa cer!

Interviul a decurs normal. Fara intrebari prea dificile, fara intrebari tehnice. O discutie despre planurile mele de viitor, preferintele mele, asteptarile mele de la job si companie. Am raspuns sincer la toate si am incercat sa par interesata si in consecinta convinsa ca imi doresc jobul. Am fost intrebata inclusiv daca am intrebari. Ce bine ca eram pregatita si am evitat un “Ahhhh....hmmm...pai...”! Am fost intrebata si ce stiu despre companie. Si aici m-au prins pregatita. La final am dat mana ramanand sa fiu anuntata daca am trecut si de aceasta ultima etapa.

Am omis sa povestesc despre cum m-am dus imbracata, dar si acesta poate fi un aspect important atunci cand mergem la un interviu. M-am imbracat mai elegant decat de obicei: camasa si pantaloni, dar in asa maniera incat sa ma simt comfortabil si in largul meu in hainele respective si sa nu para mult prea fancy; in fond eram o studenta care se ducea acolo pentru un program dedicat studentilor. Nu se astepta nimeni sa apara o domnisoara in tinuta business venita acolo pentru un post de manager.

Vreti sa stiti si daca am trecut testul sau nu? :) Ei bine, se pare ca da. M-au sunat pentru a semna un contract. Totusi am ramas fidela convingerilor mele de a nu ma angaja in timpul facultatii si am refuzat. Trebuie totusi sa recunosc ca avand jobul in mana practic, la o departare de o semnatura de pix, mi-a fost mai greu sa refuz decat ma gandisem initial. Ma bucur totusi ca am facut-o.

Am sa spun cate ceva si despre al doilea interviu pe care l-am avut, la o distanta de cateva luni de primul. Au fost emotii si la asta? Sigur ca au fost. Mai ales ca de data aceasta ma duceam convinsa ca imi doresc jobul respectiv. Era vorba de un stagiu de vara. Trecusem si aici de primele 3 de data aceasta etape ale obtinerii acestui job. Urma interviul.

M-am imbracat din nou lejer dar ingrijit si am pornit la drum. De data aceasta interviul a fost intr-un birou in care lucra tot departamentul. Am fost invitata sa iau loc la un birou liber si am facut cunostinta cu intervievatorii mei (dupa ce in prealabil cunoscusem toata echipa): seful departamentului respectiv si cel ce urma sa-mi fie mie sef daca eram acceptata. A fost un interviu mai putin formal decat cel anterior (poate si din cauza ca intreaga echipa inclusiv sefii erau foarte tineri, spre deosebire de experienta anterioara), dar interviul a fost mai dificil. Au fost intrebari tehnice si chiar am fost pusa sa rezolv mici probleme tehnice acolo pe loc. Imi amintesc ca la una m-am cam poticnit si apoi zile intregi m-am framantat temandu-ma ca voi fi respinsa din cauza acestui fapt. Au fost si intrebari care testau prezenta de spirit, si intrebari de genul: Ce ar trebui sa ne spuna noua faptul ca tu esti in primii X studenti din facultate?. Totusi am fost extrem de relaxata, am zambit tot timpul si am raspuns si pus intrebari dezinvolt.

Apoi o saptamana intreaga m-am gandit la acel interviu dorindu-mi din ce in ce mai mult sa fiu acceptata. Imi placea echipa, imi placeau oamenii, imi placea domeniul.

Am fost. Am petrecut o vara foarte frumoasa cu ei.

Si care a fost scopul acestei povesti pana la urma? Sa ma dau eu mare cu interviurile mele? NU. Vreau ca la sfarsit sa va spun la ce concluzii am ajuns eu in urma acestor experiente avute.

In primul rand cred ca cel mai important la un interviu este atitudinea. Chiar daca sunt emotii, e bine sa nu fie foarte evidente si pentru cel din fata.

In al doilea rand pregatiti-va putin acasa – veti fi mai increzatori in voi insiva: cititi cate ceva despre companie, ganditi-va la cateva intrebari pe care ati dori sa le puneti, ganditi-va ce salariu ati dori daca sunteti intrebati (daca nu sunteti intrebari, intrebati voi de beneficiile salariale, sunt un drept nu o rusine; imi amintesc ca am intrebat la ambele interviuri spre final despre acest aspect pentru ca nici unul din intervievatori nu adusese in discutie problema banilor).

Daca nu stiti sa raspundeti la o intrebare pe moment (cum mi s-a intamplat mie in a doua situatie) comunicati cu interviatorul dumneavoastra, aratati-i cum ganditi si unde va poticniti pentru ca va poate ajuta sa ajungeti la o concluzie si in acelasi timp va poate urmari rationamentul intelegand ca sunteti totusi o persoana logica in gandire si coerenta.

Cat despre prima mea experienta, nu stiu daca este o reteta buna sa mergeti la un interviu doar pentru a va testa, dar pentru mine a functionat. Luati insa in calcul ambele aspecte daca va hotarati: faptul ca probabil stresul respectivului interviu nu va mai fi la fel de mare stiind ca va duceti acolo sa vedeti ce puteti si ca pana la urma va e indiferent daca sunteti acceptati sau nu, dar pe de alta parte, daca sunteti acceptati si apoi refuzati, este foarte posibil ca angajatorul respectiv sa nu va mai doreasca candidat pentru un alt job in aceeasi companie, considerandu-va un candidat neserios. De aceea, daca refuzati un job, faceti acest lucru cu diplomatie, motivandu-va decizia pentru a lasa loc de buna ziua si pe viitor.

Sa avem bafta cu totii la viitoarele interviuri! :)



Articol inscris in concursul organizat de 3ner.ro (portal de traininguri si dezvoltare personala), in colaborare cu editura Business Tech si Hart Consulting