Primul interviu

Hmm...se intampla acum vreo doi ani, eu ma hotarasem ca un om mare ca trebuie neaparat sa ma angajez, am zis in stanga, in dreapta de planul meu, iar un prieten imi spune ca imi depune el CV-ul unde lucreaza el de ceva timp si i se pare foarte interesant, mai ales ca a fost acceptat foarte usor, interviul a fost light, asa ca e perfect pentru mine care o sa fiu pentru prima data in fata acestei situatii. Incantata accept imediat, ca "Ce tare!". Imi fac cu greu CV-ul cu toate "realizarile" mele si i-l dau. Trebuie sa recunosc ca nu ma astepteam sa fie asa greu sa fac un CV, mai ales ca mi-am dat seama ca nu am deloc experienta, asa ca trebuia sa compensez cu ceva, cursuri, limbi straine, cunostinte "fabuloase" in IT etc.

Dupa cateva zile primesc un mail, in care eram invitata la interviu pe data de..., la locul de... Incantata nevoie mare ma aranjez in ziua respectiva, si ma duc la interviu, putin emotionata, speriata, ca nu stiam ce se intampla, ce o sa ma intrebe...din povestirile altora parea banal. Citisesem cate ceva espre firma, stiam cu ce se ocupa, ce fac, ce produse au, dar cam atat. Ajung acolo, o hala mare in care toata lumea era cu capul in cate un calculator. Ma uit in stanga in dreapta, "Pe cine sa intreb?"...in cele din urma ma vede cineva asa dezorientata si ma intreaba: "Cautati pe cineva?", eu timid ca "Da, am interviu cu X". Mi s-a spus sa ma duc in nu stiu ce sala, cu greu gasesc sala, intru acolo, si pana sa apuc sa zic ceva, un individ pletos, cu cercel in ureche si un pulover lalai, se uita la mine de sub ochelari si ma intreaba "Ai venit pentru interviu?". Ii zic eu ca da, ca am interviu cu X, deja incepusem sa devin din ce in ce mai agitata. El se uita la mine lung si imi zice: "Mda, hai ia un loc!". Se uita pe CV, si dupa o lunga tacere imi zice, "De ce nu ai experienta???". Eu ii zic ca sunt anul doi, ca am avut niste proiecte in cadrul facultatii, dar ca nu am lucrat ca nu am prea avut timp. Se uita cam nemultumit la mine si ma intreaba daca cei de la HR mi-au zis in ce consta interviul, bineinteles ca nu se intamplase asta, si am zis ca nu...incepe sa le bodogane pe cele de la HR, pana la urma, imi zice ce o sa contina interviul si ma intreaba daca vreau sa raman. Toata situatia asta m-a agitat peste masura, aproape ca simteam cum imi tremura mainile. Eu oricum sunt emotiva, asa ca atunci cand m-a luat tare si imi zice si ca trebuia sa stiu ce contine interviul m-am panicat.

Interviul a fost numai tehnic, nici o intrebare despre mine, despre ce vreau sa fac, de ce am aplicat la ei, nimic...doar tehnic. Mai incolo am descoperit ca majoritatea testelor tehnice pe care le-am dat, le-am dat scris, nu oral. Trebuie sa recunosc ca eram foarte intimidata, si chiar si lucrurile pe care le stiam in clipa aia nu prea mi le mai aduceam aminte. Cred ca mi-a pus o mie de intrebari, pana sa raspund la una venea urmatoarea si tot asa...sau cel putin asa am perceput atunci lucrurile, s-ar putea a fie putin hiperbolizata situatia si de tensiunea pe care o simteam. Finalul este evident, nu am fost acceptata, parerea lui ca trebuie sa mai cresc si imi zice la final, "Ca fata poti sa te angajezi pe orice!".

Din punctul meu de vedere a fost un haos total interviul, o parte din vina intervievatorului ca tot timpul a incercat sa para super smart, si m-a luat prea tare, a fost mai rau ca la scoala cand ma asculta profesorul si o parte bineinteles din vina mea ca am fost prea stresata si speriata. In timp mi s-a dovedid ca cu cat esti mai relaxat cu atat te descurci mai bine. Urmatoarele interviuri au decurs mult mai bine.

Interviul dat unde lucrez acum a fost unul ok, in care intrebarile s-au succedat gradat de la smalltalk, unde am fost intrebata daca doresc apa, suc, cafea, de ce am amplicat etc pana la intrebari mai serioase. Probabil ca toate intrebarile astea de la inceput, de blablabla m-au linistit si m-au facut sa imi dau seama ca e doar o discutie si nu ma executa nimeni.

Multa bafta la interviurile viitoare:)!!!